Marius Buiculescu, despre branding personal și oportunitățile unui CONCURS

Marius Buiculescu, despre branding personal și oportunitățile unui CONCURS

Sunt implicat în organizarea unui concurs de talente cu miza unui premiu de 1000 de euro pentru fiecare secțiune . În aparență atracția principală sunt banii, în esență oportunitățile unui CONCURS oferite unei persoane lipsite de notorietate, sunt multiple și subtile.

 

Futurologii spun că modelul social de a lucra cu angajați permanenți este desuet. Celebra vorbă că ‘’munca este pentru mașini’’ începe să prindă contur până și la marele chinez. Roboții preiau cele mai multe operațiuni repetitive iar inteligența artificială bate puternic la ușă. Se pune întrebarea ce va face marea masă a forței de muncă și mai ales ce vor face tinerii. Cum va arăta viața lor profesională?

Nu ofer soluții pentru un subiect social delicat ci doar transmit un punct de vedere pragmatic îndreptat către persoanele cu talent și competențe speciale. Aceștia își cunosc vocația însă deseori le lipsește recunoașterea. Nu mă refer la cei apropiați, ci la cei care contează cu adevărat și te pot propulsa. Una e să te știe vecinu cât ești de bun la desen și alta e să te știe Dorin Ștefan, celebrul arhitect…

Un mentor din adolescență m-a învățat că în viață vei avea valoare doar daca vei fi cel mai bun într-un domeniu. Viața mi-a confirmat avantajele unei bune reputații și a unei specializări. Atunci cand vrei să platești un serviciu ești dispus să-l cauți pe cel mai bun. Dacă nu ți-l permiți suni la următorul din aceeași listă. Cel mai bun medic este atras de cel mai bun arhitect, inginer sau grafician. Cândva am asistat la un dialog între un chirug ortoped și un meseriaș în prelucrări mecanice. A fost fascinant.

Cine confirmă poziția de lider într-o competență? Aici sunt multe răspunsuri însă acum voi alege doar unul și anume concursurile. Interesant este că într-un CONCURS câștigă toți concurenții chiar și cei care nu obțin un loc pe podium. Urmăresc uneori la tv celebrele emisiuni care caută persoane talentate. După o vreme recunosc pe unii dintre ei lucrând în aceleași televiziuni. Se pare că orice competiție este importantă pentru  recrutări și orice concurs este o veritabilă sursă de resurse umane.

Sunt implicat în organizarea unui CONCURS de talente cu miza unui premiu de 1000 de euro pentru fiecare secțiune. În aparență atracția principală sunt banii, în esență oportunitățile unui CONCURS oferite unei persoane lipsite de notorietate, sunt multiple și subtile.

EAST ACADEMY AWARDS, pregateste o scenă pe care vor putea să urce concurenți pricepuți și talentați. Evenimentul a atras atenția unor parteneri și persoane care altfel nici nu știu că existăm sau că existați.  Va fi un prilej excepțional pentru a confirma brandul personal, o ocazie unică. Din cele cinci secțiuni, două se adresează arhitecților. Trei secțiuni se adresează graficienilor și celor din advertising. Nu le voi detalia pentru că cerințele sunt foarte bine expus pe site. Consider că participarea la acest concurs este chiar ușoară iar beneficiile merită. Ca idee, majoritatea firmelor din producție publicitară execută lucrări la comandă. Cei abordați de către clienții finali doresc soluții la cheie. Nici unul dintre liderii care susțin APIIP,  nu au în agenda personală măcar zece persoane la care să apeleze temporar pentru un design de produs, un proiect sau o grafică specială.

Competențele creative se consumă în profesii liberale. Creativii se simt confortabili și sunt mai spornici ca freelanceri. Competițiile oferă șansa de a te face cunoscut și recunoscut. Cu reflectoarele pe tine, puterea brandului certifică. În orice ipostază de promovare, fie pe canale media ori social media, statutul de participant, nominalizat sau câștigător, produce popularitate și încredere. De aceea recomand celor care doresc notorietate și vizibilitate, să nu rateze înscrierea la EAST ACADEMY AWARDS.

 

Comments are closed.